19 aprilie 2012

Fettuccine cu spanac si brânza cu mucegai albastru


Iubesc să gătesc paste, nu doar pentru că sunt așa de simplu de gătit, dar și pentru că există un evantai larg de ingrediente care pot fi combinate și folosite astfel încât să iasă cel mai bun sos. Fiindcă e plină piața de spanac proaspăt, (ceea ce nu poate decât să mă bucure), am gătit paste cu sos de brânză cu mucegai albastru și spanac.
Ingrediente pentru 2 porții:
  • 2 linguri ulei de măsline
  • o mână de spanac
  • 200 grame paste fettuccine
  • 40 grame branza cu mucegai albastru
  • 100 ml smântână
  • zeama de la o jumătate de lamâie
  • 1 ceapă roșie tocată
  • 2 căței de usturoi
  • 1/2 pahar vin alb
  • parmezan
  • sare, piper
Se pune într-o tigaie uleiul la încins. Se adaugă ceapa, se soteaza un minut, după care se adaugă usturoiul pisat și se mai lasă puțin la foc amestecând.
Se stinge cu vin și se lasă la foc până se reduce sosul la jumătate.
În acest moment, se adaugă smântâna, spanacul, branza sfarmată si zeama de lămâie. Se amestecă toate.


Se asezonează și se adaugă pastele fierte al dente.


Se servesc fierbinți, cu parmezan deasupra.


Să aveți poftă mare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu